Recent, cercetările publicate în European Heart Journal au evidențiat că locația grăsimii corporale, și nu Indicele de Masă Corporală (IMC), influențează semnificativ riscul de îmbătrânire a inimii atât la bărbați, cât și la femei. Studiul a arătat că grăsimea viscerală, grăsimea hepatică și infiltrarea grăsimii musculare sunt asociate cu o îmbătrânire cardiovasculară accelerată.
Deși mulți specialiști considerau anterior IMC-ul ca principal predictor al riscurilor cardiovasculare, cercetătorii au demonstrat că distribuția grăsimilor este un indicator mai precis al îmbătrânirii cardiovasculare premature. Grăsimea din partea inferioară a corpului, de exemplu, oferă un anumit nivel de protecție femeilor înainte de menopauză.
Autorii studiului subliniază că grăsimea hepatică și viscerală afectează negativ sănătatea cardiovasculară, în timp ce grăsimea ginoidă poate avea efecte protectoare la femei. Este important de menționat că există diferențe de sex în ceea ce privește distribuția grăsimii: bărbații au, în general, mai multă grăsime viscerală, în timp ce femeile au o proporție mai mare de grăsime subcutanată.
Studiul a concluzionat că IMC-ul este un predictor mai slab comparativ cu măsurătorile directe ale distribuției grăsimilor. Obezitatea contribuie la îmbătrânirea cardiovasculară, dar distribuția grăsimii reprezintă un factor critic determinat. Activitatea fizică poate reduce parțial efectele negative ale grăsimii viscerale, însă nu le elimină complet. De asemenea, diabetul amplifică impactul nociv al depozitelor de grăsime viscerală.
Intervențiile recomandate de cercetători includ strategii farmacologice pentru reducerea grăsimii viscerale și hepatice, precum și măsuri pentru un stil de viață sănătos, cum ar fi dieta echilibrată și exercițiile fizice. Astfel, distribuția țesutului adipos se dovedește a fi un factor-cheie modificabil în îmbătrânirea cardiovasculară, oferind o oportunitate promițătoare pentru îmbunătățirea sănătății pe termen lung.
